marți, 17 ianuarie 2012

Duel cu ... anonimi

Replică pentru Horia Garbea

Dintotdeauna s-a speculat în jurul ideii că între cifre şi cuvinte, respectiv între argumentul raţiunii şi suflul poeziei ar exista unele afinităţi. Cu siguranţă, nu fără motiv, dacă e să ne gândim la exemple precum inginerii poeţi Dinu Leonte, Brad Segal, C-tin D. Tutică şi la matematicieni poeţi ca Dan Barbilian, Solomon Marcus etc., care au confirmat faptul că scriitorii sunt inginerii sufletului”, iar in cazul lor, faptul că inginerii pot fi şi scriitori de suflet... . Ceea ce nu se poate afirma şi despre dumneavoastră, domnule ... Horia Gârbea, înainte să începeţi să scrieţi aşa-numita „literatură” şi mai ales înainte să criticaţi pe cineva, elaborând judecăţi de valoare într-un stil care ar face invidios un copil de clasă primară; ar trebui poate, să învăţaţi să scrieţi CORECT în limba maternă (probabil şi aceasta singura cunoscută – mai mult după ureche...). Domnule „scriitor”, mi-ar plăcea să citesc o exegeză adevărată a creaţiilor mele, deoarece în acest fel, aş putea avea cel puţin un reper pe drumul creativ al poeziei, dar din păcate, ceea ce dumneavoastră pretindeţi că realizaţi, ... nu egalează cu nimic conceptul şi actul de recenzie/exegeză! Demersul înaintat în ce mă priveşte, a fost mai degrabă o încercare de evaluare anostă şi haotică a câtorva creaţii – majoritatea scrise în perioada liceală, însă ce e mai grav, legându-vă de persoana mea... . Nu ştiu dacă să iau în calcul vârsta pe care o aveţi, deoarece e dublă faţă de a mea, dar cu siguranţă, mă declar siderată de analogiile pe cât de tendenţioase, pe atât de slabe din punct de vedere al raţionamentului cognitiv pe care mi le-aţi adresat. Mai mult decât atât, folosirea abuzivă a numelui meu şi încercarea evidentă de a atenta la imaginea mea, prin publicarea acelui articol fără consimţământul meu, mă obligă să vă supun atenţiei următoarele articole din lege, care vă plasează sub incidenţa acesteia: art. 30 din Constitutie, intitulat “ libertatea de exprimare ” arata la aliniatul (6): “Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.”; art.72 alin. (1) – „Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale.”; alin. (2) – „Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.”; art.74 – „Sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse vieţii private: h) utilizarea, cu rea credinţă, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană; art.252 – “Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor strâns legate de fiinţa umană, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică, demnitatea, intimitatea vieţii private, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică, precum şi a oricăror alte drepturi nepatrimoniale.”. Ceea ce aţi făcut mi se pare de-a dreptul imoral, nedeontologic, altfel spus – neetic, iar când afirm acest lucru, nu mă refer doar la actul în sine, dar şi la modul de folosire a limbajului, de altfel inadecvat pentru o persoană care se consideră literată şi care scrie despre ceilalţi, prin faptul că acel limbaj este agramat. “Concepţia dvs. despre poezie este aceea a unui analfabet” – domnu’ Horică (pentru că ştiu că aşa vi se mai spune în cercurile pe care le frecventaţi...), cred că aţi încurcat rolurile...în febra poetică inspiraţională ... . Nu suntem într-una din piesele dumneavoastră, ca să facem schimb de roluri...-aici personajele sunt reale şi orice spun acestea poate fi probat, constatat şi ... judecat (atât de propria raţiune, cât şi de tribunal). Fără a încerca să vă epatez sau să mă compar cu dumneavoastră (deoarece scările noastre de valori sunt dramatic diferite), mă număr printre cei care poartă denumirea de „olimpic naţional la limba şi literatura română”, domeniu de altfel străin pentru dumneavoastră. În schimb, dumneavoastră nu aţi învăţat nici după jumătate de veac, să scrieţi corect gramatical. În mod normal, v-aş lăsa cuprins de întunericul care vă înconjoară obscuritatea poetică, dar mă văd obligată, din nou, să mă justific prin argumente solide: cuvântul „ofiţer” este substantiv epicen (aceeaşi formă pentru ambele sexe), cu alte cuvinte, nu există „ofiţereasă”, cel puţin, nu în limba română... ; de obicei, când se citează o persoană, se pun ghilimele,  - da, ele chiar există şi se folosesc! Încă un pont: „întrun” se scrie „într-un”. Singura modificare în ce priveşte unirea a două cuvinte regăsită în DOOM (sper să cunoaşteţi de la provine abrevierea) a fost cu „nicio” în loc de „nici o”, respectiv „niciun”. Mai mult, am observat în toate scrierile dumneavoastră, că folosiţi „î” în cadrul cuvintelor, deşi conform normelor actuale ale Academiei Române şi nu celor de acum nu ştiu câţi ani, în interiorul cuvintelor se foloseşte litera „â”, cu excepţia că în cuvintele formate dintr-un prefix şi un alt cuvânt care începe cu „î”, litera „î” de la începutul cuvântului se menţine - de exemplu: „preîntâmpinare” (primul „î” s-a menţinut, iar al doilea s-a transformat în „â”). Însă, la domnul Gîrbea...nicio regulă nu mai contează (poate că aţi preferat să nu vă mai complicaţi cu atâtea reguli şi excepţii...). Dacă dumneavoastră aţi fost numit „ofiţer” la apelul bocancilor (cum se spune în limbajul cazon), şi mai mult, doar onorific, nu înseamnă că trebuie să fiţi invidios pe cei care au muncit să ajungă ofiţeri adevăratţi... . Spuneaţi mai departe ceva de rimă ... – „Prima observaţie ar fi că minut nu rimează cu ascuns şi nici nectar cu real. Nici măcar tău cu meu sau rog cu mor.”. Domnul de faţă şi-a permis să-mi facă mie observaţii, de parcă am fi studiat limba română în aceeaşi perioadă şi cu aceiaţi profesori... . Domnule ... H. Gârbea, observaţiile unei persoane care nu cunoaşte elementele de bază ale limbii române, dar se pretinde „scriitor” şi ale unei persoane care confundă literatura cu pornografia, sunt ZERO barat în faţa mea (asta ca să ajungem şi la mulţimea vidă specifică domeniului pe care l-aţi studiat...)! Nu ştiu dacă aţi auzit, însă pe lumea aceasta există şi rimă parţială sau imperfectă, sau altfel spus  „asonanţă”, care se studiază încă din clasa a VII-a, dar probabil aţi sărit peste acea clasă, sau mai bine zis, poate nici nu aţi ajuns..., cine ştie? De aceea, probabil nu v-aţi fi îndemnat să-mi semnaţi niciuna din poeziile mele, în clasa a VI-a, pentru că probabil nu aţi reuşit să treceţi de ea, ca să ajungeţi în următoarea? Nu ştiu ce să cred, e doar o ipoteză ... .
În legătură cu „nevraxul”...ca să nu mai fie nevoie să căutaţi în DEX -domnule ... (deja îmi scapă numele dumneavoastră, probabil pentru că nu sunteţi o persoană foarte cunoscută), să vă dau mai multe detalii (dacă doriţi, vă pot face şi o schemă): Nevraxul (SNC-ul) este format din miliarde de neuroni (celule nervoase) conectaţi între ei şi dintr-un ţesut de susţinere interstiţial (nevroglie). El cuprinde encefalul (creierul, cerebelul, trunchiul cerebral), protejat de craniu şi măduva spinării, amplasată în coloana vertebrală. Acum, să întreb (retoric) dacă ştiţi ce înseamnă o metaforă? Îngăduiţi-mi să vă luminez: este o figură de stil/trop prin care se trece de la semnificația obișnuită a unui cuvânt (expresie), la o altă semnificație, pe care cuvântul (expresia) nu o poate avea, decât în virtutea unei analogii, fără unificarea totală de sens. Transferul conduce la imagini artistice, inedite și implică, adesea, termeni distincți ca înțeles ori chiar aflați în opoziție: concret – abstract; este o comparaţie ascunsă, adică, în cazul de faţă < Un legământ pe veci făcut,/ Între un sine şi un zeu,/ Duel cu nevraxul abstrus / Al unui „tu” şi-al unui „eu”.> este o metaforă, care induce ideea de disensiune cognitivă într-o gândire confuză, însă la unii, se pare, că aceasta nu poate avea loc, deoarece gândirea lipseşte cu desăvârşire… . Această metaforă compară prin gândurile confuze (gândurile provenind din legăturile care au loc între neuroni - sinapse) ale acelui “zeu” cu cele ale acelui “sine”, cele patru entităţi, care de fapt, devin două “zeu” şi “sine” = „tu” şi „eu”.  Cam greu pentru literaţi de marca dumneavoastră, nu? Mai ales, pentru acel tip de literaţi care elogiază şi din ce am înţeles şi practică literatură de factură pornografică... . Un asemenea personaj îşi permite să îmi realizeze mie o recenzie asupra unor publicaţii de altfel, premiate de-a lungul timpului, o recenzie pe care nu am cerut-o şi care este cât se poate de departe de adevăr, care nu critică literatura din perspectivă literară, ci critică omul în sine, ceea ce nu se face, decât de către caractere mai puţin morale, o recenzie care epatează prin cuvinte redundante şi derizorii prin conotaţie, însă din păcate, existente şi ofensative. Cu atât mai mult când o asemenea persoană emite judecăţi de valoare care sunt foarte grave de genul celor din finalul articolului respectiv, jucându-se cu nişte cuvinte cu o semnificaţie foarte puternică. Şi dacă tot ne raportăm la medicină (cum v-aţi permis dumneavoastră), de ce să nu ajungem la psihiatrie...? Nu cred că ştiţi, dar mulţi oameni suferă de tulburări de personalitate, prin anumite trăsături care derivă în manifestări cel puţin ciudate, cum ar fi cel de a se lega de cineva, fără motiv... . Asta îmi spune multe despre o persoană... . Ce  îmi spune? Mai exact la ce mă duce cu gândul ... – la personalitatea antisociala (psihopatica sau sociopatica), care presupune următoarele trăsături:
  • aceste persoane ignoră fără milă drepturile şi sentimentele celorlalţi;
  • îi exploatează pe ceilalţi în scopul unor câştiguri materiale sau satisfacţii profesionale (cât spuneaţi într-un interviu că dumneavoastră câştigaţi din “meseria” de scriitor? – “Avantajele sînt destul de numeroase, mai ales pentru seniori, care primesc 50% în plus la pensie şi pentru cei care au indemnizaţia de merit.”)
  • au toleranţă scăzută la frustrare;
  • nu anticipează consecinţele negative ale comportamentului lor antisocial şi nu simt remuşcări sau vinovăţie după aceea;
  • aceste persoane pot explica logic şi veridic comportamentul lor sau dau vina pe alţii;
  • această tulburare de personalitate este adesea asociată cu alcoolismul, dependenţa de droguri, infidelitatea, promiscuitatea, eşecul profesional, schimbările frecvente de domiciliu şi condamnarea la închisoare;
  • tulburarea tinde să se diminueze sau să se stabilizeze cu vârsta.
Din păcate, se pare că la prima vedere, îndepliniţi cam multe dintre aceste trăsături. Cel în cauză, confundă critica literară cu manifestările antisociale care presupun tulburări de personalitate, adică, nevoia de tratament...psihiatric.
Dacă în schimb, daţi o căutare pe google, nu veţi descoperi decât lucruri frumoase despre mine şi chiar foarte interesante, spre  deosebire de viaţa monotonă în care probabil unii se plictisesc şi ajung să facă gesture necugetate… . Să vedem, însă, ce am găsit despre dumneavoastră:


Cine sunt eu? Cine face sex pe hartie sub numele "Belle de Nuit"? Citind ce s-a scris prin reviste si cotidiane, de asemenea pe bloguri si pe forumuri, am aflat ca, de fapt, e vorba de o veritabila orgie, la care participa peste 50 de persoane, barbati si femei, autori din mai multe generatii sau oameni obisnuiti ("o blonda, cu amandoi ochii albastri", "Doamna Av.", "Lenuta din Turda" sau "Anca - scoala vietii la Paris, seamana cu Monica Belucci").
Iata o prima lista (alfabetica, deocamdata nu am alt criteriu!) de suspecti, in general scriitori si bloggeri (cu precizarea ca unii dintre cei suspectati au emis ei insisi / ele insele ipoteze legate de alti suspecti):
19. Horia Garbea - autor din generatia 90, prozator si dramaturg, considerat, alaturi de Dan Silviu Boerescu, autor al textelor din revista Prostitutia”.


“12. 16-11-2011
comunistoida numai?
Presedintele Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti Si fostul secretar General al Uniunii Scriitorilor este Horia Garbea,fostul redactor,director si publicist al scarboasei reviste porno-PROSTITUTIA,la mare ccautare in anii'90.Iar T.S.este membru al Uniunii si Asociatiei Scriitorilor.
Scris de nae ionescu-scriitor

50. 17-11-2011
Doamna Tia si Uniunea Scriitorilor
Daca va mai indoiati,aflati ca Madam Tia este membra de vaza a comunistoidei Uniuni a Scriitorilor si a pornograficei Asociatii a Scriitorilor din Bucuresti si Balaciu,al carei Presedinte este binecunoscutul pornograf Horia Garbea,fostul redactor sef al scarboasei reviste PORNO-'Prostitutia'-'vedeta'anilor'90 .
Scris de radu”


“38. 12-12-2011
Marinovici
A ajuns pe cai numai de secu stiute conferentiar universitar in Institutul Agronomic,coleg de institutie si breasla cu lectorul Horia Garbea,fostul director al scarboasei reviste porno'Prostitutia'.
Scris de marinescu

42. 12-12-2011
Horia Garbea
Fostul director si redactor sef al scarboasei reviste porno'Prostitutia'este de cativa ani si PRESEDINTELE ASOCIATIEI SCRIITORILOR DIN BUCURESTI SI SECRETAR GENERAL AL UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMANIA.Cititi si va minunati!Ce parere are dl Manolescu?Ce parere au organele statului roman care finanteaza aceste institutii?
Scris de nemirski”.

Şi acum să vedem ce fel de recenzii face dumnealui şi ce concepţie are dumnealui despre literatură, pe  care de altfel, o confundă cu … pornografia .














Stoian G. Bogdan (SGB) e cel mai cool, e cel mai tare, seamăn pe lume nu are! Un bulevard din București ar trebui să-i poate numele. Dar, vai! În București nu există un bulevard destul de important ca să poarte numele "Stoian G. Bogdan". De aceea aș propune ca Bulevardul Carol să se cheme Stoian iar Bulevardul Pake – G. Bogdan, cît despre bulevardul Regina Elisabeta să se numească simplu "Torrent", titlul noului său superpoem apărut în superediție de superlux la editura Herg Benet Publishers care, ați ghicit, nu a plătit niciun leu timbru literar, dar sînt judecători nu numai la Berlin ci și la București. Desigur, SGB poate pleda strălucit în procesul cu Herg Benet, fiind avocat de meserie, dar va fi recuzat ca parte interesată, fiind și membru USR, deocamdată stagiar. Pînă la această speță, SGB va fi, poate, acuzat de răspîndire de material obscen, defuncta revistă „Prostituția” sau versurile lui Mihail Gălățanu fiind, în comparație cu textele lui SGB, niște simple îndrumări pioase pentru tinerii creștini. Nu știu dacă va pleda vinovat sau nu, dar citez un text parodic: „Luați lumină din pula mea, căci eu calc cu moartea pre moarte și sfărîm/ Super piștă-te pre noi”.
Domnilor jurați, poetul e nevinovat și oricum are circumstanțe atenuante că a luat torrent care e o pastilă, un drog (deși e și o marcă de accesorii pentru toalete) și a început să distorsioneze și acuzativul ca pe foaia albă intitulată „poem care i-am dat delete”. În prezența drogului, personajele au simțiri exacerbate: „parcă mă fut cu iadul. ah,/ i-aș vărui-o și m-aș muta în ea”. În schimb, lipsa substanței chimice combinată cu ghinionul de la cazino (un careu de șeptari e bătut la ultima carte întoarsă de unul de decari) provoacă o furie violentă: ”băga-mi-aș pula-n norocul mă-tii/ de infect care ești și pișa-m-aș în pizda ei/ acum de-a pururi și-n veci”. Torrent este povestea lirică a trei prieteni: Haha, Delicia și naratorul, trei camarazi vorba lui Erich Maria Remarque, care umblă după droguri, o scot la produs pe Delicia (ea face o „felă de-o sută” lui Herbert Grasu, infect, dar bogat) și fac rost de niște bani plus o bilă cadou de la fratele „Grăsetului” care „e băiat de zahăr/ te piși pe el și se face miere, ha, ha”. Mai e și Gebi, iubita personajului-povestitor, mai sînt și alții, toți cu „ochii dilatați”, prinși într-un joc fără ieșire.
Dincolo de infatuarea jucată a lui SGB care vede străzi purtîndu-i numele (colț cu „Nemuririi”) și de excesele lui de limbaj, poezia se ivește mereu, scoate capul șerpește, iar poetul, ca într-un joc infantil, îi dă cu lingura în cap de fiecare dată. „Torrent” este un poem al disperării. Pe coperta a patra a cărții, Angela Marinescu și Ioan Es. Pop vorbesc de dezinhibare și radicalism, absolute după ei. Dar, în realitate, „vine poliția și vine din mintea ta” și „te pedepsesc pentru că te-au ținut coaiele să fii liber”. Fiecare gest de eliberare atrage o pedeapsă iar volumul se termină așa: „deschide ochii, strînge-mi pumnul și zi-mi pa”. Poetul SGB zice „pa” unei lumi ostile care nu e mai bună sau mai rea decît personajele lui lirice, psihedelice, disperate. Chiar dacă „iubirea ta e o ninsoare cu fulgi de lapte”, chiar dacă poezia e peste tot, speranța nu mai e nicăieri. Poemul lui SGB este un amestec insuportabil de cinism, duioșie și tragedie.
Publicat de Horia Gârbea la 22:51”.

Ce mai urmează? Alte asemenea recenzii, dacă le pot numi astfel:

““Mie fututul din ură [îi declară undeva Kostas tînărului său discipol în ale vieţii şi  ale cărnii] mi s-a părut mai presus decît fututul din dragoste.” Ca urmare, june fiind, el îi cere primului dintre amanţii săi, turcului Zussuf, în schimbul virginităţii, favoarea de-al sodomiza pe Vanghelis, argatul care o coţăia pe maică-sa. Zis şi făcut, numai că ura penetrării îi blochează pe Kostas în mărunatiele lui Vanghelis, de unde se extrage cu greu şi, ca răzbunare, mai cere, asemeni unei Salomee masculine, capul aceluia. Nicio problemă! Zussuf retează capul şi-l oferă spre pălmuire adolescentului apoi, de pe o tavă de aur, capul asistă holbat la deforarea răzbunătorului.”

-                   lucruri pe care veţi descoperi cu stupoare (pentru cei care citesc) că le consideră nu doar literatură, dar chiar extraordinare şi demne de apreciat. Bine că nu este dânsul în măsură să le facă şi statui… .Domnul în cauză, elogiază scrierile triviale, confundând literatura cu pornografia, considerând că este mai aproape de o generaţie modernă, deşi dumnealui uită cu desăvârşire vârsta pe care o poartă şi faptul că încă trăim în civilizaţie... . Aceeaşi persoană care nu cunoaşte limba română, având un limbaj agramat, îşi permite să promoveze judecăţi de valoare cu privire la cariera mea, deşi din ce ştiam exegeza prespune critica literară, nu cea a autorului, doar neprofesioniştii ieşind astfel în faţă. Dumnealui are impresia că îşi poate clădi o imagine de critic terfelind altora imaginea? Se înşală, mai ales că pentru a critica pe cineva, trebuie în primul rând, să fii mai bun ca el, ceea ce nu e cazul în ce îl priveşte, nici în ceea ce presupune IQ-ul, nici studiile, nici calitatea umană. Arghezi promova esteticul urâtului, însă dumnealui transformă esteticul în urât... .Aş putea spune că are o cultură de semidoct, dar n-o fac, pentru că ... nu e frumos ... .
În ce priveşte creaţiile dânsului … déjà suntem frapaţi să aflăm neobositele dumisale drumuri la câte-„o femeie” („cînd merg la o femeie”) când află că „cele mai frumoase
fraze despre femei/le-au scris un impotent român/și un homosexual american”... . Să continuu...? Cred că nu e nevoie...pe această temă... . Mai mult, mai aflăm şi că „cei care mă pun/să aleg/nu ştiu că/nu am ales niciodată” ... şi atunci, stăm să ne întrebăm cum de o persoană căreia nu i s-a permis să facă alegeri în viaţă, probabil din motive argumentate, ajunge să critice ceea ce alţii au ales să facă, să gândească, să creeze, nu de alta, dar ajungem să ne îndoim şi de veridicitatea literaturii pe care domnul în cauză pretinde că o face, de vreme ce „totul mi s-a dat/totul mi s-a/ poruncit/totul mi-a fost/băgat pe gât”... . Dar nu mi-am propus să fac acum teoria băţului de chibrit, pentru că prefer teoria literară eventual... – şi mai mult, dacă ar fi să iau fiecare cuvinţel al domnului respectiv, n-aş mai termina o interpretare care de altfel nu merită efortul, nici măcar intelectual ... .
Însă, în ce priveşte concepţia dumnealui despre literatură, ţin să fac o precizare: POEZIA ADEVĂRATĂ îmbrăţişează prozodia în toate formele sale (rimă, ritm, măsură), nu versurile albe care blasfemiază esenţa poeziei care presupune o anumită melodicitate, înţeles şi estetic. Inclusiv fonetic cele două cuvinte se înrudesc – „prozodie” – „poezie”, cum e posibil să le desparţi? Ceea ce încearcă lumea actuală prin poezie, auto-sugerându-şi că în acest fel ajută la construirea erei poeziei moderne(indiferent de ce denumire inovativă i-ar pune genului), se înşală amarnic! Aceasta nu e poezie, este un hibrid între poezie şi proză! Într-adevăr, nu toţi pot face poezie, care simultan să îndeplinească acele condiţii, aşa că domnul în cauză s-a gândit probabil să îndeplinească măcar una, dacă nu se putea ţine de prozodie (că de estetic nu se mai pune problema)...aceea a înţelesului, dar vai! – ce păcat, că nici măcar înţeles nu are – „nu vor ca eu să aleg/doar aşteaptă/alegerea mea ca să-mi/strige aşa nu/aşa nu/ celălalt drum/cealaltă cutie”. Mda ... poate că dacă domnul respectiv nu poate avea discernământul necesar să facă alegeri de unul singur, ar fi într-adevăr o soluţie mai bună să fie internat într-un ospiciu (sub formă de „cutie”, asta ca să încerc să „prind” metafora poeziei sale...), ca nu cumva să comită vreo nerozie ... .